POIM 3 – Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul întreprinderilor

Măsuri de ajutor de stat pentru reabilitare termică clădiri
OLD VERSION

 

FINANȚARE
Valoarea minimă este de 50.000 euro și maximă de 500.000 euro.

Intensitatea finanțării: minim 30% – maxim 65%.

BENEFICIARI ELIGIBILI

(1) Solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de natură instituţională, legală şi financiară:

a) Solicitantul este întreprindere legal constituită în România, până la data de 31 decembrie 2021 inclusiv, sunt înregistrați la ORC, conform legislației naționale în vigoare și se încadrează în categoria solicitanților tip microîntreprinderi, IMM sau întreprinderi mari, după caz, așa cum sunt definite în OUG nr. 112/2022, art. 2, lit. i) respectiv lit. j) şi îşi desfăşoară activitatea în România la momentul depunerii cererii de finanţare.

b) Solicitantul a avut minim un angajat la 31 decembrie 2021.

c) Desfășoară activitatea de producție/prestări servicii cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice și nu solicită finanțare pentru activitățile listate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și sectoarele și/sau domeniile excluse schema de ajutor de stat aplicabilă. Astfel, solicitantul nu solicită finanțare pentru domeniile excluse din domeniul de aplicare a Regulamentului 651/2014 și respectiv Regulamentului 1300/2013 conform celor menționate la secțiunea 1.9 din prezentul ghid;

d) Solicitantul nu se încadrează într-una din situaţiile de mai jos:

  1. este în incapacitate de plată, în stare de insolvenţă conform prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
  2. este în stare de faliment, lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activităţile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar sau activităţile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii;
  3. este întreprindere în dificultate, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/2014
  4. nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, şi bugetului local în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România;
  5. Solicitantul/reprezentantul legal al Solicitantului a suferit condamnări definitive datorate unei conduite prefesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata;
  6. Solicitantul/reprezentantul legal al Solicitantului a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;
  7. Reprezentantul legal al solicitantului care își exercită atribuțiile de drept la data depunerii cererii de finanțare și pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare nu se află într- una din situațiile de mai jos:
    -este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/comunitare în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectului;
    -se află în situația de a induce grav în eroare autoritatea de management și/sau prepușii acesteia, sau comisiile de evaluare și selecție, prin furnizarea de informații incorecte în cadrul prezentului apel de proiecte sau al altor apeluri de proiecte derulate pentru finanțare în cadrul altor programe cu finanțare europeană/națională;
    -se află în situația de a încerca/de a fi încercat să obțină informații confidențiale sau să influențeze comisiile de evaluare și selecție sau autoritatea de management și/sau prepușii acesteia pe parcursul procesului de evaluare și selecție a prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte derulate în cadrul unor programe cu finanțare europeană/națională.
  8. face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă;

e)Solicitantul demonstrează capacitate de management de proiect – solicitantul a desemnat un manager de proiect care să gestioneze activitățile proiectului. Managerul de proiect poate fi angajat al Solicitantului sau poate fi externalizat.

f) Solicitantul demonstrează capacitatea financiară pentru implementarea proiectului si dispune de cofinanțare proprie a proiectului stabilită în conformitate cu prevederile legale privind ajutorul de stat, astfel cum sunt cuprinse în schema de ajutor de stat și își asumă acoperirea sumelor aferente cheltuielilor neeligibile.

g) Solicitantul se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente și să mențină parametrii energetici specifici (Indicatorii energetici specifici stabiliți prin analiza energetică) la care s-a angajat pentru o perioadă de minimum 5 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;

h) Solicitantul nu a mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani de la depunerea cererii de finanțare pentru aceleași activități (costuri eligibile) sau nu derulează proiecte finanțate în prezent, parțial sau în totalitate, din alte surse publice, pentru aceleași activități.

De asemenea, pentru același costuri eligibile, beneficiarul nu a mai solicitat finanțare din alte surse publice, inclusiv fonduri UE.

i) Solicitantul deține cel puțin un contract de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale, obligatoriu, sau a energiei termice, în funcție de tipul de finanțare solicitată, care să fie în vigoare pentru punctul unde solicită finanțarea.

Dacă sunt avute în vedere inclusiv masuri de eficienta pe gaz, acesta trebuie sa faca dovada si acestui tip de consum.

j) Solicitantul prezintă declarație de consum total anual de energie din care reiese consum energetiv total calculat în tep/an, acolo unde este cazul.

Nu sunt eligibile alte forme de organizare a întreprinderilor și/sau alte entități asimilate acestora.

Sucursalele, agențiile, reprezentanțele sau alte asemenea unități fără personalitate juridică nu pot aplica pentru finanțare în cadrul prezentului apel. Societatea care le deține poate aplica la finanțare pentru acestea, cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor de acordare a finanțării, iar analiza economico-financiară se realizează prin raportare la aceasta.

Nu sunt eligibile parteneriatele în cadrul apelurilor de proiecte lansate prin prezentul ghid.

(2) Domenii excluse de la finanțare:

În conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 651/2014 (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat nu se acordă sprijin financiar pentru următoarele:
A. sectoare:

a) sectorul pescuitului şi acvaculturii;

b) sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:

  • atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective; sau
  • atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;

c) sectorul producției agricole primare;

B.

a) facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia nr. 2010/787 a Consiliului.

b) dezafectarea sau construirea de centrale nucleare;

c) investițiile care vizează o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ale activităților enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE;d) fabricarea, prelucrarea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun;

C. obiective:

a) ajutoarelor destinate activităților legate de exportul către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;

b) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;

c) acordarea de ajutoare este condiționată de obligația ca beneficiarul să utilizeze bunuri produse la nivel național sau servicii naționale;

În cadrul prezentelor apeluri nu se acordă ajutoare pentru investiții/activități prevăzute de art. 2 alin. (2) din Regulamentul nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006, și anume:

a) dezafectarea sau construirea de centrale nucleare;

b) investițiile care vizează o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile enumerate la anexa I la Directiva 2003/87/CE;

c) investițiile în sectorul locuințelor, cu excepția celor legate de promovare a eficienței energetice sau a utilizării energiei din surse regenerabile;

d) fabricarea, prelucrarea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun;

e) investițiile în infrastructura aeroportuară, cu excepția celor legate de protecția mediului sau a celor însoțite de investițiile necesare pentru atenuarea ori reducerea impactului negativ al acestei infrastructuri asupra mediului.

TIPURI DE INVESTIȚII ELIGIBILE

(1) Valoarea minimă a finanţării nerambursabile acordate pentru o întreprindere este de 50.000 euro, iar valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordate nu poate depăși 500.000 euro, echivalentul în lei calculat la cursul 1 euro=4,95 lei, conform Schemei de ajutor de stat aprobată prin OMIPE nr. 2613/27.09.2022.

Pentru proiectele finanţate prin Obiectivul specific 11.1, ținând cont de prevederile referitoare la intensitățile ajutorului de stat, se asigură finanţarea după cum urmează:

Valoarea maximă a finanţării acordate pentru costurile totale eligibile 65% (85% FC + 15% buget de stat)
Contribuţia eligibilă minimă a beneficiarului 35%
Contribuţia comunitară (FC) la finanţarea acordată 85%
Contribuţie publică naţională la finanţarea acordată (buget de stat) 15%

Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate și are o valoare minimă de 247.500 lei și valoare maximă de 2.475.000. lei, echivalentul a 50.000 euro, respectiv 500.000 euro în lei la cursul inforeuro din Septembrie 2022, repectiv 1 euro=4,8657 lei.

Intensitatea ajutorului este de 30 % din costurile eligibile. Intensitatea va fi majorată cu 20 de puncte procentuale în cazul ajutoarelor acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și cu 10 puncte procentuale în cazul ajutoarelor acordate întreprinderilor mijlocii.

Intensitatea ajutorului va fi majorată cu 15 puncte pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, respectiv zonele a) individualizate în ANEXA la decizia Comisiei Europene C(2021) 9750 final din 20.12.2021, privind cazul SA.100199 (2021/N) Harta ajutoarelor regionale pentru România (1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027) și cu 5 procentuale pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, respectiv zonele „c” care nu sunt predefinite, prevăzute în ANEXĂ.

Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completează formularul de mai jos!

    Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!.