MICROINDUSTRIALIZARE

Programul național multianual de Microindustrializare.
OLD VERSION

 

FINANȚARE

Valoarea finanțării este de maxim 500.000 lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente unui credit de investiții contractat de la instituția de credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program nu poate fi mai mică de 250.000 lei.

 

BENEFICIARI ELIGIBILI

(1) Pot beneficia de prevederile Programului societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data înscrierii în program, următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționareacooperației sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, cu modificările și completările ulterioare;

b) sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau întreprinderi mijlocii, conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau dețin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei).

c) sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2019, inclusiv;

d) persoanele fizice sau juridice, care au calitatea de asociați sau acționari și care dețin mai multe societăți, nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate;

e) au capital social integral privat, sunt înregistrate în scopuri fiscale în România, își desfășoară activitatea pe teritoriul României și au sediul/punct de lucru în România;

f) sunt considerate întreprinderi autonome, legate sau partenere;

g) Activitatea pentru care se solicită finanțare este autorizată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu cel puțin 12 luni înainte de data înscrierii în program, conform art. 15 din Legeanr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora,precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN Rev. 2;

h) nu au datorii la bugetul general consolidat conform certificatului de atestare fiscală eliberat prin sistemul informatic Patrimven, sau solicitat prin clarificări, la momentul semnării acordului de finanțare. Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili în cadrul programului;

i) (1) Nu au depășit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive pentru o întreprindere unică, așa cum este aceasta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, cu modificările și completările ulterioare, și 100.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare pentru beneficiariicare desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.

(2) În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul maxim menționat la lit. i alin. (1) după caz, întreprinderea poate beneficia , dacă solicită acest lucru, de prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis doar pentru acea fracțiune din ajutor care, cumulată cu restul ajutoarelor de minimis primite anterior, nu depășește acest plafon. În plus, poate opta, până la acordarea acestui ajutor, pentru reducerea finanțării solicitate sau pentru returnarea, parțială sau integrală a unor ajutoare deja primite, fapt ce va fi dovedit cu documente corespunzătoare.

(3) În cazul fuziunilor sau al achizițiilor, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.

(4) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimisse alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.

(5) Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei, cu modificările și completările ulterioare, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv.

(6) Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 de euro pe trei ani fiscaliconsecutivi (100.000 de Euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost) echivalent în lei.

(7) Pentru fuziunile și/sau a achizițiile ce modifică statutul controlului, în cazul depășirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenței, punerea în aplicare a tranzacției de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obținerea unei decizii de autorizare din partea autorității de concurență.

(8) Aspectul poate viza și tranzacțiile de divizare menționate mai sus, în cazul în care activele și/sau întreprinderea cu funcționare deplină rezultate, depășesc pragurile valorice prevăzute deLegea concurenței.

(9) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de riscdacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.

(10) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.

j) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității la momentul înscrieriiși nu intră într-una din stările menționate pe toată perioada de derulare a programului;

k) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene / AIMM /Consiliului Concurenței sau unui alt furnizor de ajutor de stat/ de minimis de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu dobânzile și penalitățile aferente;

l) Contractează un credit de investiții la instituția/instituțiile de credit parteneră/partenere, în condițiile băncii și ale prezentului program.
m) Menține sau suplimentează numărul de angajați existenți la data depunerii documentației de decont, pentru o perioadă de minim 6 luni de la data emiterii de către AIMM a acordului de plată. Registrul salariaților din Revisal care va fi depus la momentul decontului trebuie să conțină angajații activi, suspendați și încetați și trebuie emis în luna calendaristică în care se depune documentația de decont. În cazul în care, în perioada menționată, acestea se vacantează din diverse cauze, beneficiarul este obligat ca, în termen de maximum 45 de zile, să ocupe locul/locurile de muncă vacante, păstrând numărul minim pentru care a primit finanțare.

(2) (1) Nu beneficiază de prevederile Programului societățile care desfășoară:

a) activități de pescuit și acvacultură, acoperite de Regulamentul (UE) nr. 1379/2013:
– 031 – Pescuitul
– 032 – Acvacultura

b) activități legate de producția primară a produselor agricole așa cum sunt enumerate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunității Europene, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 ;

c) activități de prelucrare si comercializare ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunității Europene, în următoarele cazuri:

a. când valoarea ajutorului este stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor de acest tip achiziționate de la producătorii primari sau puse pe piață de operatorii economici respectivi;

b. când ajutorul este condiționat de a fi parțial sau integral transferat producătorilor primari (fermieri);

d) producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;

e) producție sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, activități de leasing

(2) Prin „prelucrarea produselor agricole” se înțelege orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare.

(3) Prin „comercializarea produselor agricole” se înțelege deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități.

f) activități legate de export și anume, ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

g) ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;

h) ajutoarele pentru achiziționarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenților economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terților sau contra cost.
(4) În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât într-unul din sectoarele exceptate (cele menționate mai sus), cât și în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al prezentei scheme, prevederile acesteia se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele neexceptate.

(5) Pentru a beneficia de prevederile schemei, întreprinderea în cauză trebuie să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, căactivitățile desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare nu beneficiază de ajutoarede minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.

(6) Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul Programului operatorii economici în situația în care există legături de rudenie, inclusiv soț-soție, până la gradul II inclusiv și afini până la gradul II inclusiv între structurile acționariatului beneficiarului și furnizorii acestuia sau atuncicând ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție în cadrul achizițiilor realizate de solicitanții privați ai fondurilornerambursabile. Aplicantul va depune o declarație în acest sens, în cadrul Anexei 5 la prezentaprocedură, conform legislației în vigoare privind conflictul de interese.

(7) Nu sunt eligibili beneficiarii și/sau acționarii/asociații/administratorii societăților care au fost condamnati prin hotărâri judecătorești definitive de infractiuni de coruptie sau infractiuni economico – financiare.

(8) Identificarea de către alte instituții abilitate sau de către organele de urmărire penală, oricând pe perioada derulării programului, a unor fapte incriminate de Codul Penal sau de alte Legi speciale, săvârșite de întreprindere, reprezentanți legali, acționari / asociați / administratori în legătură cu obținerea sau utilizarea frauduloasă a fondurilor europene și/sau publice, conduce la respingerea cererii de finanțare, sau, după caz, la recuperarea ajutorului acordat împreună cu dobânzile aferente.

 

TIPURILE AJUTORULUI FINANCIAR

(1) Obiectul finanțării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
a) echipamente tehnologice sub forma activelor corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1 echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru), 2.2. aparate și instalații de măsurare, control și reglare și 2.3. mijloace de transport din H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe; În funcție de tipul beneficiarului, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe este de 2.500 lei cu TVA (pentru neplătitorii de TVA) și de 2.500 lei fără TVA (pentru plătitorii de TVA);

b) echipamente/tehnologii/soluții/sisteme specifice pentru eficientizarea energetică a activității pentru care solicită finanțare; Exemple de echipamente specifice pentru eficientizarea energetică: generatoare de energie, boilere industriale de înaltă eficiență, pompe, sisteme de ventilație, sisteme

de încălzire/răcire, arzătoare industriale, schimbătoare de căldură industriale, surse neintreruptibile de energie UPS, cazane/centrale în condensare pe gaz, sisteme de cogenerare și trigenerare, sisteme de măsurare și monitorizare a utilităților, sisteme de panourifotovoltaice, mini-eoliene, inclusiv lucrări de eficientizare energetică a spațiilor de producție aflate în proprietatea societății aplicante. Dovada tipului de proprietate a spațiilor de producțiepentru care se solicită finanțarea de lucrări de eficientizare energetică se va face la momentul depunerii documentației la banca pentru care a optat în vederea obținerii creditului de investiții.Nu sunt considerate titlu de proprietate contracte de închiriere, comodat, sau orice altă formă de cedare a dreptului de folosință a spațiului de producție; c) tehnologii / echipamente / sisteme / soluții / servicii, etc. de colectare, reciclare, reutilizare a deșeurilor industriale;

d) Site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică, echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete;

e) autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor nr. 2224/2020 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2;

f) (1) Achiziționarea de spații de lucru și spații de producție. Valoarea activului ce urmează afi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluatorANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție.
(2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de derulare a Programului.

g) Garanțiile acordate și comisioanele aplicate de instituțiile financiare nebancare creditelor de investiții contractate în cadrul programului;

h) Două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de minim10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

– una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
– una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

(2) Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfășurării activității codului CAEN Rev 2 pentru care se solicită finanțare.

(3) Cheltuielile privind avizele sau alte taxe, inclusiv TVA, ambalarea, transportul echipamentelor/ utilajelor și punerea în funcțiune a utilajelor / echipamentelor nu sunt eligibile.

(4) Activele achiziționate trebuie să fie noi și puse în funcțiune la locația implementării la momentul certificării acestora, iar pentru toate activele achiziționate pe program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziționate în sistem de leasing, second-hand sau care fac obiectul unei duble finanțări.

(6) Solicitanții (întreprinderi) pot beneficia de finanțarea nerambursabilă obținută în cadrul Programului o singură dată pe perioada 2023-2027.

(7) Beneficiarii sunt obligați să asigure în favoarea AIMM / instituției de credit activele corporale achiziționate prin Program împotriva tuturor riscurilor asigurabile, pe o perioadă de 4 ani (anul de implementare + 3 ani de monitorizare) și să cesioneze toate drepturile pe care levor dobândi în temeiul asigurării către AIMM / instituția de credit, după caz. Această asigurarepoate fi făcută și anual, cu obligativitatea trimiterii către AIMM / instituția de credit, după caz a unei copii după aceasta la momentul reînnoirii.

(8) O persoană fizică nu poate avea calitatea de acționar / asociat / reprezentant legal într-o firmă furnizoare către firmele beneficiare de AFN în care deține calitatea de asociat/acționar/ reprezentant legal.
(9) Bugetul alocat prin Legea nr. 368/2022 de aprobare a bugetului de stat pentru implementarea măsurii în anul 2023 este de 85.000.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru anul 2023 fiind de 170.

Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completează formularul de mai jos!

    Microindustrializare

     

    Încurajarea şi stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoarele prioritare de producție.

    PROPUNERE

    FINANȚARE:

    • MAXIM 85% valoare AFN, dar nu poate depăşi suma de 500.000 lei pentru fiecare beneficiar;
    • MINIM 15% contribuție proprie.

    BENEFICIARI ELIGIBILI

    Pot beneficia de prevederile programului societăţile (microÎntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii) care îndeplinesc cumulativ, la data completării formularului de înscriere (anexa 1), următoarele criterii de eligibilitate:

    a) sunt organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare;

    b) sunt IMM, conform prevederilor art. 2 şi ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei).

    c) au capital social integral privat;

    d) asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate;

    e) sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

    f) codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului (Anexa X) şi autorizat la momentul inscrierii online, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare;

    g) sunt înființate până la data de 31.12.2019 inclusiv;

    h) nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate; Solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa programul.

    i) (1) Nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.

    (2) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte plafoanele de minimis menţionate la litera j) întreprinderea solicitantă nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.

    (3) În cazul fuziunilor sau al achiziţiilor, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate.

    (4) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.

    (5) Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv.

    (6) Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro (100.000 Euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost) echivalent în lei.

    (7) Pentru fuziunile şi/sau a achiziţiile ce modifică statutul controlului, în cazul depăşirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenţei, punerea în aplicare a tranzacţiei de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obţinerea unei decizii de autorizare din partea autorităţii de concurenţă.

    (8) Aspectul poate viza şi tranzacţiile de divizare menţionate mai sus, în cazul în care activele şi/sau întreprinderea cu funcţionare deplină rezultate, depăşesc pragurile valorice prevăzute de Legea concurenţei.

    (9) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.

    (10) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.

    j) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;

    k) nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene / AIMMAIPE /Consiliului Concurenței sau unui alt furnizor de ajutor de stat/ de minimis de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu dobânzile și penalităţile aferente;

    l) (1) creează cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locul de muncă ocupat cel puțin 2 ani după finalizarea implementării proiectului;

    (2) în cazul în care locul/locurile de muncă create în cadrul schemei se vacantează din diverse cauze, sau se suspendă, după crearea lor în cadrul schemei, beneficiarul are un termen de maxim 45 de zile să ocupe locul/locurile de muncă vacante, păstrând numărul și tipul acestora pentru care a primit finanțare.

    Beneficiarii sunt obligaţi pentru o perioadă de minimum 3 ani începând cu anul următor semnării acordului de finanțare, să menţină investiţia pentru care primesc AFN în cadrul Programului, să nu aplice amortizare accelerată pentru activele achiziţionate în cadrul programului, să păstreze numărul efectiv al locurilor de muncă existente la data înscrierii online aferente salariaților angajați pe durată nedeterminată, indiferent de norma de muncă, si numărul locurilor de muncă create prin program conform numărului şi tipului (absolvent după anul 2019/persoană cu dizabilități/persoană defavorizată/refugiat din Ucraina). În caz contrar, ajutorul acordat se recuperează conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată prin Legea nr. 20/2015 şi prevederilor prezentei proceduri de implementare. La tipul locurilor de muncă se permit modificări în perioada de implementare sau raportare între refugiat Ucraina, absolvent după anul 2019 / persoană cu dizabilități / persoană defavorizată definită conform legislației.

    Sunt eligibile în cadrul Programului societăţile care desfăşoară activităţi pe codurile CAEN aferente următoarelor diviziuni: 

    • 10 Industria alimentară
    • 11 Fabricarea băuturilor: eligibil doar codul CAEN 1107 – Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape înbuteliate;
    • 13 Fabricarea produselor textile;
    • 14 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte;
    • 15 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor;
    • 16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemnşi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite;
    • 17 Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie;
    • 1811 Tipărirea ziarelor;
    • 1812 Alte activitati de tipărire n.c.a.;
    • 20 Fabricarea substanțelor și produselor chimice cu excepția 2011, 2051, 2053, 2059.
    • 21 Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;
    • 22 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice;
    • 23 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice;
    • 25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini utilaje şi instalaţii – cu excepţia societăţilor care desfăşoară activităţi pe codurile CAEN aferente grupei 254 Fabricarea armamentului şi muniţiei;
    • 26 Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice;
    • 27 Fabricarea echipamentelor electrice;
    • 28 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.;
    • 29 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
    • 30 Fabricarea altor mijloace de transport cu excepția 3040;
    • 31 Fabricarea de mobilă;
    • 32 Alte activităţi industriale n.c.a.

    (1) Nu beneficiază de prevederile Programului societăţile care desfăşoară:

    a) activităţi de pescuit şi acvacultură, acoperite de Regulamentul (UE) nr. 1379/2013:

    • 031 – Pescuitul
    • 032 – Acvacultura

    b) activităţi legate de producţia primară a produselor agricole aşa cum sunt enumerate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1379/2013;

    c) activităţi de prelucrare si comercializare ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în următoarele cazuri:

    a. când valoarea ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip achiziţionate de la producătorii primari sau puse pe piaţă de operatorii economici respectivi;

    b. când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral transferat producătorilor primari (fermieri);

    (2) Prin „prelucrarea produselor agricole” se înţelege orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare.

    (3) Prin „comercializarea produselor agricole” se înţelege deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei alte activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi.

    d) activităţi legate de export şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiintarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

    e) ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;

    f) ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.

    (4) În cazul în care o întreprindere îşi desfăşoară activitatea atât într-unul din sectoarele exceptate (cele menţionate mai sus), cât şi în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al prezentei scheme, prevederile acesteia se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele neexceptate.

    (5) Pentru a beneficia de prevederile schemei, întreprinderea în cauză trebuie să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă.

    (6) Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul Programului operatorii economici în situaţia în care există legături de rudenie până la gradul II inclusiv și afini până la gradul II inclusiv între structurile acţionariatului beneficiarului şi furnizorii acestuia sau atunci când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile. Aplicantul va depune la prima cerere de rambursare/plată o declaraţie în acest sens, ataşată dosarului de decont, conform legislaţiei în vigoare privind conflictul de interese.

    (7) Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul programului operatorii economici în situaţia în care acționarii sau asociații au / au avut calitatea de asociat sau acționar în altă întreprindere beneficiară de ajutor financiar nerambursabil în cadrul edițiilor Start-up Nation, sau în cadrul măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, sau în cadrul schemei de ajutor de stat dedicate activităților HoReca prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID19;

    (8) Fiecare beneficiar are obligația să facă dovada, cel târziu la momentul plății cererii de rambursare, a angajării prin proiect, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă întreagă a minim 1 loc de muncă pentru care beneficiază de finanțare, precum şi obligația menținerii acestuia pentru cel puţin 2 ani, după finalizarea implementării proiectului.

    Implementarea proiectului se consideră finalizată la momentul achitării cererii de rambursare a ajutorului de minimis. Locul de muncă se consideră a fi creat prin proiect dacă este creat și ocupat între data semnării acordului de finantare și data plății cererii de plată, de către o persoană care nu a avut raporturi de muncă în ultimele 6 luni cu întreprinderea aplicantă.

    (9) Nu sunt eligibili beneficiarii și/sau acționari/asociați/administratorii acestora care au comis/comit nereguli de ordin financiar sau acte de corupție stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

    TIPURILE AJUTORULUI FINANCIAR

    Prin program se finanţează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere (Anexa 1), în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:

    • Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 85% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de valorile specificate în Anexa nr. X la prezenta procedură. Valoarea maximă a AFN nu poate depăși suma de 500.000 lei/beneficiar;
    • Contribuţie proprie – minim 15% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

    (1) Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

    a) Echipamente tehnologice, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. si 2.3. din H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare. În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, autoturismele 100% electrice, precum și deducerea a până la 80% din costurile necesare pentru invenții, inclusiv acoperirea cheltuielilor cu înregistrarea și protejarea invențiilor, pentru cazul în care invenția conduce la modernizarea fluxului tehnologic al activității de producție pentru care solicită finanțare. Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art 4.3.1 lit. c) sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu excepția autoturismelor 100% electrice și nici cheltuielile menționate la art.4.3.1 lit. f.);

    b) (1) Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii de depozitare. Valoarea activului ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR, cu excepţia spaţiilor mobile de lucru/ producţie / depozitare.

    (2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă atât la momentul achiziției cât și pe toată durata de implementare a programului.

    (3) Pentru spații mobile de lucru / producţie / depozitare nu este necesar raport ANEVAR.

    c) (1) Mijloace de transport: autoturisme, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepţia tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare. Autoturismele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor prevăzute la 4.3.1 lit. a).

    (2) Nu se finanțează vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri.

    (3) Pentru activitățile eligibile în cadrul programului, autoturismele sunt eligibile în valoare eligibilă de maxim 50000 lei, exceptând autoturismele 100% electrice și maxim 1 autoturism / beneficiar.

    (4) În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o distincţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;

    d) Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;

    e) (1) Salariile, utilitățile (energie electrica, consum apă, gaze, salubritate, abonament telefon si internet), servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie sau spaţii pentru prestări servicii şi comerţ;

    (2) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maxim 5.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste angajarea a minim 1 loc de muncă;

    (3) Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a minim două locuri de muncă prin intermediul programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maxim 10.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste angajarea a minim 2 locuri de muncă;

    f) Pachet digital (voucher de digitalizare) care să conțină minim site de prezentare a activității sau magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis și pe toată perioada de monitorizare, cheltuieli de promovare a site-ului/magazinului online, un soft necesar desfășurării activității și semnatură electronică. Opțional și suplimentar, pachetul digital poate conține și echipamente IT tehnică de calcul tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, telefoane smart, tablete. Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul programului și este în valoare eligibilă deîmaxim 25000 lei. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanţare.

    g) Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi/sau pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maxim 8000 lei, decontabilă în cererea de rambursare; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanţare. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70. Societățile, asociații/acționarii societăților care furnizează servicii de consultanță în cadrul programului nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul programului.

    h) (1) Două plăcuțe informative obligatorii “Finanțat prin programul de Microindustrializare – Fabricat în România de către Guvernul României” în valoare de maxim 500 de lei care vor fi plasate astfel:

    • una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
    • una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc);

    (2) Modelul și formatul plăcuțelor informative vor fi afișate pe site-ul ministerului și al AIMMAIPE.

    i) Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului. Decontarea acestor cheltuieli se face numai pe bază de cerere de rambursare pentru valoarea cheltuielilor financiare de după momentul semnării acordului de finanțare, pentru perioada de implementare.

    (2) Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN, autorizat la momentul înscrierii, pentru care se solicită finanţare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în “Clasificarea activităţilor din economia naţională- CAEN Rev 2”, cu excepția sumei forfetare. Orice activitate economică neactualizată CAEN Rev 2 va fi respinsă la finanțare. Cheltuielile privind avize sau alte taxe (TVA, timbru verde și accize energie electrică), ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/ utilajelor/ programelor software achiziţionate, nu sunt eligibile.

    (3) Activele achiziţionate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută  n Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul activelor achiziţionate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcţiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. În caz contrar ajutorul financiar nu se acordă.

    (4) Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziţionate în sistem de leasing, second-hand şi care au constituit obiectul unei subvenţionări/finanţări nerambursabile din alte surse.

    (5) Solicitanții (asociați, acționari sau întreprinderi) pot beneficia de finanţarea nerambursabilă obţinută în cadrul Programului o singură dată pe perioada 2022-2027.

    (6) Beneficiarii sunt obligaţi să asigure în favoarea AIMMAIPE bunurile achiziţionate prin program împotriva tuturor riscurilor, pe o perioadă de 4 ani (anul decontului + 3 ani de monitorizare) şi să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către AIMMAIPE. Această asigurare poate fi făcută şi anual cu clauză de prelungire, cu obligativitatea trimiterii către AIMMAIPE anual a unei copii după aceasta la momentul reînnoirii. În situația unui credit, asigurarea activelor corporale poate fi cesionată, cu acordul AIMMAIPE, în favoarea instituției partenere până la rambursarea acestuia.

    (7) 1. Solicitanţii care au semnat acordul de finanţare au obligativitatea de a achiziţiona bunurile şi serviciile eligibile cu respectarea principiilor prevăzute în legislația în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, inclusiv principiul celor 3 E (economicitate, eficiență și eficacitate).

    2. În cazul în care există o suspiciune privind nerespectarea principiului celor 3 E, AIMMAIPE poate solicita clarificări sau poate refuza plata.

    3. Aplicanții vor avea posibilitatea încărcării de oferte la momentul înscrierii.

    (8) 1. O întreprindere nu poate avea în același timp calitatea de beneficiar și cea de furnizor pentru alte întreprinderi beneficiare de ajutor financiar nerambursabil, respectiv pentru elemente de cost (active/alte costuri de operare) achiziționate și decontate în cadrul programului.

    2. O persoană fizică nu poate fi furnizor către firmele beneficiare de AFN în care este asociat/acționar/administrator.

    (9) Beneficiarul de AFN are obligația să angajeze până la plata decontului minim 1 salariat pe perioadă nedeterminată şi program normal de 8 ore pe zi și să păstreze numărul efectiv al locurilor de muncă existente la data înscrierii online, aferente salariaților angajați pe durată nedeterminată, indiferent de norma de muncă, si numărul efectiv al locurilor de muncă create prin program conform numărului şi tipului (absolvent după anul 2019/persoană cu dizabilități/persoană defavorizată/refugiat din Ucraina), pe o perioadă de 2 ani după finalizarea proiectului. La tipul locurilor de muncă se permit modificări în perioada de implementare, monitorizare sau raportare între absolvent după anul 2019/persoană cu dizabilități/persoană defavorizată/refugiat din Ucraina.

    Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!

      Pentru a beneficia de CONSULTANȚĂ GRATUITĂ completați formularul de mai jos!